- Andi Topală
Nu a trecut nici măcar un an de la tragedia din Apuseni și nu s-a schimbat nimic. Mai mult, nu s-a găsit niciun vinovat. Ancheta continuă în ritmul cu care am fost obișnuiți.
În mai puțin de 12 luni, alți eroi, care tocmai salvaseră o viață, și-au pierdut-o pe a lor pentru că alții nu au reușit să le-o salveze.
De câte tragedii mai este nevoie pentru putea schimba ceva, astfel încât să nu se mai piardă vieți? Cât să mai asistăm neputincioși la neputința celor care trebuie să ne salveze? Până când trebuie să mai privim la cei care ne confiscă tragediile în interesul lor meschin de a politiza și a schimba totul în beneficiul lor, mascat de preocuparea falsă de a face cercetări și a găsi vinovați? Ce mai poate salva acum o comisie parlamentară? În folosul cui ar fi?
Timpul înapoi nu poate să-l dea nimeni și, sunt convins că, și dacă ar putea, lucrurile nu ar fi altfel, pentru că, după cum se vede, nu învățăm nimic din trecut. Maxima lui Santayana „Cine nu învață din trecut este condamnat să-l repete” funcționează tragic.
Mi-aș dori ca internetul și rețelele de socializare să funcționeze din nou pentru a cere și a aduce schimbarea. Schimbarea unor oameni, a unor mentalități, a unui sistem. Îmi doresc să văd aceeași atitudine colectivă fermă care poate dărâma un sistem ce s-a dovedit de atâtea ori că nu funcționează și din cauza căruia se pierd vieți. Unde sunt milioanele de români care sar în ajutorul concetățenilor lor aflați în situații-limită?
Nu democrația, nu principiile unui stat de drept enunțate emfatic cu vorbe goale sunt de folos în astfel de momente, ci umanitatea, conștiința care nu ar trebui să ne lase să dormim. Conștiința noastră și a celor de la care așteptăm să ne protejeze.