- Andi Topală
Asist cu stupoare și dezgust la una dintre ele mai penibile situații în care se află o instituție din sistemul de drept al României, poate cea mai importantă dacă o analizez prin prisma demagogicelor sloganuri privind „statul de drept”.
Am înțeles mersul nefiresc și jenant al clocirii legilor în Parlament, dar și lipsa de interes a aleșilor noștri sau, după caz, interesul pregnant pentru anumite legi, ba chiar am devenit imun la șocurile provocate de haosul legislativ, de lipsa unor cadre legale care să reglementeze clar și univoc domeniile de activitate sau organizarea societății ori comportamentul aparatului birocratic. Îmi este clar că încă există legi perimate, depășite de evoluția societății, care trebuie inovate și actualizate în concordanță cu vremurile pe care le trăim. Dar nu-mi este clar de ce președintele celei mai importante instanțe judecătorești din această țară, care trebuie să apere și să respecte Constituția, adică soclul tuturor legilor din România, ridică din umeri și spune nonșalant „asta este legea!”.
Eu înțeleg că a fost mușcat de o oaie când era copil, înțeleg că el nu poate schimba o lege, ci doar să o respecte, dar nu înțeleg de ce nu ridică problema modificării ei. Și mă refer aici la propria lege de funcționare a Curții Constituționale. Care datează din 1992, vreme în care judecătorii constituționali erau mai respectați decât preotul satului și ne era greu să credem că se dedulcesc la bani, combinații și inginerii financiare. Dar am ajuns în anul 2015, an în care asistăm șocați la iminenta arestare a unui judecător al Curții Constituționale. Iar legea de funcționare a CCR nu prevede decât că arestarea este avizată de Parlament sau președintele României, după caz. Și atât. Iar augustul președinte mușcat de oaie ridică din umeri neputincios. N-are nicio grimasă că rămâne fără un coleg. În schimb se plânge de presiuni, că judecătorii sunt urmăriți, amenințați cu dosare și cătușe.
Judecătorii care decid în privința incompatibilităților sau imunităților sunt tocmai ei acoperiți de o imunitate care le permite chiar să-și ia cu ei scaunul și roba în arest. Pentru că legea nu le ia mandatul de judecător dacă sunt arestați sau judecați. Îmi imaginez situația pur ipotetică în care Curtea Constituțională rămâne doar în cinci judecători pe motiv de cătușe. Ce se întâmplă cu deciziile care trebuie luate cu două treimi dintre ei? Cum ar fi referendumurile naționale. La şedinţe participă toţi judecătorii Curţii Constituţionale, în afară de situaţiile în care unii absentează în mod justificat. Mandatul de arestare reprezintă o justificare, nu? Pe modelul scutirii medicale la școală. Și nimeni, în niciun caz, nu poate înlocui un judecător absent.
Se gândește cineva să modifice legea până nu ne trezim în situația ipotetică în care Curtea Constituțională rămâne fără judecători, iar șeful ei ne sfidează cu expresia „asta e legea”?