3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:21
No menu items!

Nuţu Cămătaru rămâne în arest

spot_img

Curtea Supremă a decis definitiv, vineri, ca interlopul Nuțu Cămătaru să rămână în arest

Nutu Camataru_evz

Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, judecat într-un dosar în care este acuzat alături de fratele său, Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de săvârșirea mai multor infracțiuni cu violență, rămâne în arest, a decis definitiv, vineri seară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis contestaţia procurorilor faţă de punerea acestuia în libertate.

Curtea de Apel București abrobase, anterior, o cerere prin care Nuțu Cămătaru solicita înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, decizia instanței fiind contestată de procurorii Parchetului General.

Instanța supremă a casat, în parte, decizia Curții de Apel și a decis, la rejudecare,  ca Nuțu Cămătaru să rămână în arest.

În iunie 2012, Nuțu Cămătaru a fost eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce a executat șase ani de închisoare într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism. El a fost arestat însă în februarie 2013, alături de fratele său și membri ai clanurilor “Sportivii” și “Cămătarii”, implicați într-un alt dosar. În luna iulie 2013, frații Cămătaru și unul dintre liderii clanului “Sportivilor”, Radu Cristian Roșca, zis “Roșca”, au fost trimiși în judecată, alături de alți 51 de interlopi, pentru săvârșirea de infracțiuni de violență, în urma unei acțiuni de amploare a procurorilor DIICOT.

 D.M.