-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:51
No menu items!

NSA foloseşte 33 de ţări pentru a monitoriza tot ce mişcă pe internet. România este considerată PARTENER TERŢ

spot_img

NSA pătrunde în reţelele statelor aliate, acolo unde există arajamente în acest sens, cu sau fără cooperarea ţării gazdă

NSA

Statele Unite ale Americii au făcut înţelegeri ultrasecrete cu peste 30 ţări, în aşa fel încât Agenţia Naţională de Securitate (NSA) să poată accesa fără probleme cablurile optice, cu conţinut de internet, informează Antena3.

Ultimele dezvăluiri ale fostului agent CIA şi colaborator NSA, Edward Snowden, au fost publicate recent şi deconspiră reţeaua de spionaj cibernetic şi cele 33 de ţări care sprijină programul de interceptare şi supraveghere american.

O operaţiune precedentă a celor de la NSA, cu nume de cod RAMPART-A, a colectat un volum imens de comunicaţii, cu viteza luminii.
Practic, NSA a putut să se infiltreze în traficul web, care nu putea fi accesat altfel din ţara de origine, susţine Ryan Gallagher, jurnalist la The Intercept.

RAMPARTA
„Există deja informaţii clare care ne sugerează că NSA colaborează îndeaproape cu agenţiile similare din Marea Britanie, Canada, Noua Zeelandă şi Australia în aşa numită alianţă a celor „Cinci Ochi”.
Dar ultimele documente ale lui Snowden arată că mai multe ţări, (printre care şi România) considerate parteneri terţi, au un rol din ce în ce mai important, permiţând NSA să instaleze echipament special de interceptare pe cablurile de fibră optică”, adaugă Gallagher.

Noile date furnizează noi detalii referitoare la programele clandestine desfăşurate de agenţiile secrete americane, care sunt capabile să absoarbă mii de terabiţi de informaţii într-o singură secundă.

Dezvăluirile mai vechi ale lui Snowden au arătat cum NSA pătrunde în reţelele statelor aliate, acolo unde există arajamente în acest sens, cu sau fără cooperarea ţării gazdă.
Oricum, programul RAMPART-A situează NSA într-o zonă care-i facilitează colectarea informaţiilor referitoare la persoanele străine.

NSA - parteneri

„Dacă o ţară reprezintă un punct cheie pe harta internetului global şi se întâmplă ca traficul să fie interesant, atunci sigur acea ţară va deveni un partener important”, spune şi Mikko Hypponen, jurnalist danez la Dagbladet Information.

Menţionăm că Edward Snowden, în vârstă de 31 de ani, se află încă în Rusia, acolo unde a primit azil. El a făcut publice mai multe informaţii clasificate ale guvernului american şi este acuzat de spionaj.

C.A.