-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:42
No menu items!

Novak şi-a aprobat o rentă viageră uriașă. Ministrul Sportului, egal cu Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă și Gabi Szabo

spot_img

Ministrul Sportului, Eduard Novak, este acuzat că a obținut, printr-o dispoziție dată chiar de el, o renta viageră maximă, care este oferită sportivilor cu realizări majore la concursurile internaționale, cum sunt legendele sportului românesc Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă sau Gabriela Szabo.

„Mai mulți oameni din sport, antrenori și sportivi de performanță, salariați din minister, federații și cluburi sportive, reclamă faptul că actualul ministru a blocat premierile pentru rezultatele sportive în timp ce pentru el se aprobă imediat toate premierile, la cel mai mare nivel, și se alocă fonduri substanțiale pentru toate solicitările pe care le face.

După ce inițial a spus că se mai gândește dacă se retrage din activitatea de sportiv paralimpic, Novak și-a depus dosarul la Ministerul Sportului și a obținut rapid o rentă viageră maximă. Ministrul Sportului i-a aprobat imediat cererea și fondurile au fost alocate instantaneu”, precizează Sindicatul Național Sport și Tineret.

Astfel, Eduard Novak primește o rentă viageră de nivel maxim, de 16.635 de lei lunar.

“Această sumă se acordă doar celor mai titrați dintre sportivii României, atât primesc campionii cu cele mai multe medalii la campionatele mondiale şi europene de seniori, probe olimpice. Ministerul Sportului, condus de ministrul Eduard Novak, l-a încadrat pe sportivul Eduard Novak în grupa maximă de performanță, alături de Nadia Comăneci (gimnastică), Ivan Patzaichin (canoe), Elisabeta Lipă (canotaj) sau Gabriela Szabo (atletism)”, mai arată sursa citată.

În vârstă de 46 de ani, Eduard Novak a câştigat de-a lungul carierei cinci medalii de aur la Campionatele Mondiale de Paraciclism, zece de argint și cinci 5 de bronz, potrivit prosport.ro.

                                                                                                                  Adina Silav