Plenul Senatului a luat act de demisia din funcția de președinte a lui Călin Popescu Tăriceanu.
Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca alegerea noului preşedinte să se facă miercurea viitoare.
Până atunci vicepreşedintele Senatului, Şerban Valeca, va exercita atribuţiile de preşedinte.
Tot luni, Viorica Dăncilă a anunțat că PSD îl susține pentru funcția de președinte al Senatului pe Teodor Meleșcanu, vicepreședinte ALDE.
Meleșcanu a acceptat propunerea PSD, iar după ședința grupului ALDE din Senat a declarat: „Nu toți colegii mă susțin.”