1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:12
No menu items!

Noul ministru al Economiei: Singura soluție pentru Oltchim este integrarea cu Arpechim

spot_img

gerea

Singura soluţie economică pentru ca relansarea companiei Oltchim este integrarea combinatului cu rafinăria Arpechim, a declarat joi Andrei Gerea, noul ministrul al Economiei.

Acesta a precizat că are ca obiectiv privatizarea societăților Oltchim și Cupru Min. Întrebat dacă doreşte o integrare a combinatului Oltchim cu Apechim, Gerea a spus: ”Evident! Nu numai că o doresc eu, ci şi din punct de vedere economic este singura soluţie. Nu am vorbit cu cei de la Petrom încă, nu am avut când”.

Rafinăria Arpechim Piteşti, deţinută de Petrom, este principalul furnizor de materii prime al combinatului petrochimic din Râmnicu Vâlcea. Petrom a închis activitatea rafinăriei în urmă cu doi ani, din cauza cererii scăzute de carburanţi. De atunci, Oltchim este nevoit să aducă materiile prime de la alte rafinării mai îndepărtate şi din import, cu costuri mult mai mari.

Gerea a preluat joi mandatul de la Daniel Chiţioiu, care a deţinut interimar această funcţie după demisia lui Varujan Vosganian.

SZ