1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:58
No menu items!

Noul Cod Penal, care pune botniță presei, elaborat de Ponta, asumat de Boc

spot_img

Ponta_Boc

Pe data de 22 iunie 2009, Guvernul Boc își asuma răspunderea în Parlament pentru Noul Cod Penal. La guvernare se afla atunci coaliția formată din PSD și PDL, iar actualul premier, Victor Ponta, era ministru pentru relația cu Parlamentul și președintele comisiei speciale din Parlament pentru elaborarea Codului Penal, notează cotidianul online Expres Magazin.

Cu alte cuvinte, primul ministru Victor Ponta, de la care se așteaptă acum undă verde pentru modificarea sau eliminarea articolului 276 care pune căluș presei și instaurează oficial cenzurarea presei, si-a asumat răspunderea pe Codul penal, în 2009, în solidar cu Emil Boc care-i era atunci șef. PSD a ieșit de la guvernare câteva luni mai târziu, pe 1 octombrie 2009.

Înainte de asumarea răspunderii, ministrul Ponta a ținut, pe 5 mai 2009, un discurs de la tribuna Parlamentului, într-o ședință prezidată de Mircea Geoană, în care declara căam finalizat textul Codului penal şi vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol”. Noul Cod penal, care urmează să intre în vigoare la data de 1 februarie 2014, asumat de către Guvernul Boc, cuprinde un articol care face ca jurnaliştilor să li se bage definitiv pumnul în gură, scriu jurnaliștii de la expresmagazin.ro.

Vreau doar să vă informez că, acum o oră, am finalizat textul Codului penal şi vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol, cu sprijinul membrilor comisiei de la toate partidele

(…) Vizavi de ceea ce spuneaţi dumneavoastră şi membrii comisiei sunt de părere că putem, în acest moment, toţi membrii subcomisiei de penal, să ne asumăm Codul penal ca proiect legislativ al nostru, având următoarele avantaje

Victor Ponta
Parlament, 5 mai 2009

În calitate de președinte al acestei comisii, Victor Ponta a declarat, în 6 mai 2009, că reglementarea insultei și calomniei ar trebui sa fie făcută într-o lege specială, și nu în Codul Penal. În aceeași zi, Ponta a afirmat că speră să existe o Lege a presei.

Eu sper că presa are curaj să facă o Lege a presei. Eu îmi doresc să trăiesc într-un cadru legal și organizat si sunt convins că foarte mulți din presă și-ar dori să aibă un cadru legal și clar, dar e un deziderat”, a spus Ponta. Așadar, presa nu va mai putea face dezvăluiri legate de abuzurile unor procurori în timpul unor anchete sau unor procese aflate în curs de desfăşurare

Victor Ponta
6 mai 2009

Jeni Stănciulescu