-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:32
No menu items!

Nouă români, implicați într-un accident în Istanbul. Microbuzul care îi transporta la aeroport s-a răsturnat

spot_img

Nouă români aflați într-un microbuz care mergea către aeroport au fost răniți, sâmbătă, într-un accident în Turcia.

Microbuzul care transporta turiști, se îndrepta către aeroportul din Istanbul, iar din cauza vremii ploioase, șoferul microbuzului a pierdut controlul direcției.

În urma accidentului au fost rănite toate cele zece persoane din microbuz, cei nouă turiști și șoferul.

La fața locului a ajuns un număr mare de echipaje de ambulanțe, iar după acordarea primului ajutor, răniții au fost duși la spital.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în mass-media locală referitoare la accidentul rutier.

”În acest context, reprezentanţii oficiului consular au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile turce, pentru a obţine informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi referitor la circumstanţele producerii accidentului. Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de reprezentanţii consulatului general, în urma acestui accident, nouă cetăţeni români au suferit răni uşoare. Persoanele rănite au fost transportate la unităţi medicale din zonă, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis MAE.

MAE informează că, la nivelul oficiului consular, nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătura cu acest incident.

Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu un reprezentant al grupului de turişti şi continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară conform competenţelor legale şi în funcţie de solicitări.

                                                                                                                Adina Silav

SURSA FOTO: Antena 3 CNN