-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:57
No menu items!

Nouă pompieri din Câmpina, diagnosticați cu COVID-19. Altul, în așteptarea rezultatului

spot_img

Opt pompieri de la Detaşamentul Câmpina au fost confirmaţi, vineri, cu COVID-19 şi un test se află în continuare în lucru, după ce cu o zi înainte fusese depistat primul caz de coronavirus din unitate. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova demarând o anchetă epidemiologică în acest caz, transmite Agerpres.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, rezultatele primite în urma testării a 28 de pompieri, contacţi ai celui care a fost confirmat joi cu noul coronavirus, arată că opt colegi ai acestuia sunt de asemenea infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, autorităţile au prelevat probe de la încă un coleg al celor nouă care sunt deja confirmaţi, acestea fiind încă în lucru.

Toţi pompierii care sunt infectaţi cu noul coronavirus vor fi duşi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a precizat sursa citată.

Direcţia de Sănătate Publică Prahova a demarat o anchetă epidemiologică la Detaşamentul de Pompieri Câmpina, iar toată tura de intervenţie pe care lucrau pompierii confirmaţi a fost reorganizată cu personal de pe celelalte ture, a mai spus Vasiloae.

De asemenea, a fost deja efectuată o primă dezinfecţie la locul de muncă.