Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că legea care prevede condamnările definitive va fi modificată în următoarea ședință de guvern, astfel încât condamnații care nu se prezintă la penitenciar în termen de 7 zile de la data sentinței definitive, să primescă un spor de 3 ani de închisoare.
Ministrul Justiției a declarat că modificările vor fi făcute prin ordonanță, la ședința de guvern din această săptămână, joi.
„Este un proiect generat din dorinţa de a gestiona mai bine tematica fugarilor. La nivelul lunii septembrie, 110 persoane din România au fost date în urmărire internaţională. Ca atare, am identificat această modalitate de a reglementa suplimentar şi anume în condiţiile în care în 7 zile după ce ai fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii cu executare nu te prezinţi pentru a putea fi încarcerat vei avea o pedeapsă de până la 3 ani, suplimentar, pentru această variantă nouă de reglementare a infracţiunii de evadare”, a explicat Gorghiu, după o reuniune a conducerii PNL.
Gorghiu a mai menţionat că va prezenta în şedinţă şi raportul privind persoanele fugite din România care încearcă „să se ascundă de penitenciarele din ţară” şi „să îşi îndulcească” existenţa prin alte jurisdicţii.
De asemenea, ministrul a mai informat că în şedinţa de Guvern de joi se va discuta şi suplimentarea resursei umane a secţiei de antidrog din cadrul DIICOT cu 25 de posturi, în prezent fiind 16 persoane care se ocupă la nivel central, ceea ce este insuficient.
„Problema consumului şi a traficului de droguri este una de sănătate publică şi de securitate naţională”, a mai transmis Gorghiu.