1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:28
No menu items!

Noua Comisie Europeană a lui Jean-Claude Juncker și-a intrat oficial în drepturi

spot_img

Fostul prim-ministru luxemburghez are un mandat dificil, pe fondul creșterii euro-scepticismului în statele membre

Jean-Claude-Juncker

Noua Comisie Europeană prezidată de Jean-Claude Juncker și-a intrat oficial în drepturi sâmbătă și își va începe efectiv activitatea de luni având drept prioritate relansarea creșterii și impulsionarea pieței muncii, potrivit AFP.

”Acum, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă”, a declarat Juncker într-un comunicat. Acesta a adăugat că ”provocările Europei nu pot aștepta” și a pledat pentru ”un nou început”.

Principalele dosare preluate de la Comisia Barroso sunt un plan de investiții pe trei ani în valoare de 300 de miliarde de euro, criza cu Rusia, negocierile comerciale cu Statele Unite ale Americii (TTIP), riscul ieșirii Marii Britanii din UE și conflictul din Ucraina, cu implicațiile sale în relația cu Federația Rusă.

Din executivul condus de fostul prim-ministru luxemburghez va face parte și Corina Crețu, propusă de România, care preia portofoliul Politicii Regionale.

Comisia Barroso, care își încheie mandatul, lasă un bilanț de zece ani marcat de extinderea de la 15 la 28 de state și de criza economică.