3.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 6:14
No menu items!

Nou sondaj realizat la comanda lui Nicușor Dan. Cât de aproape este de al doilea mandat

spot_img

Dacă duminica viitoare are avea loc alegeri locale, 46,1% dintre bucureşteni ar vota cu actualul primar general, 41,1% cu Cristian Popescu Piedone, iar 10,01% cu Cătălin Cîrstoiu, reiese dintr-un sondaj de opinie realizat la comanda candidatului independent la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan.

Dacă duminica viitoare are avea loc alegeri locale, 46,1% dintre respondenţi declară că ar vota cu Nicuşor Dan (susţinut de Alianţa Dreapta Unită), 41,1% cu Cristian Popescu Piedone (din partea PUSL), 10,01% cu Cătălin Cîrstoiu (susţinut de PSD şi PNL), 2,3% ar opta pentru Mihai Enache (din partea AUR). 0,1% ar susţine un independent, iar 0,4% ar alege un alt candidat.

În ce priveşte Consiliul General al Capitalei, 57,3% dintre cei chestionaţi au declarat că îşi vor exprima votul.

Dintre aceştia: 37,1% optează pentru lista comună PSD-PNL, 28,4% cu Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei), 8,9% în favoarea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), 8,6% cu Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), 5,7% cu Partidul REPER, 4,2% cu Partidul SOS, 2,8% cu Alianţa AER (Partidul Verde, Partidul Ecologist Român), 1,6% cu partidul Pro România, 1,4% cu UDMR, 0,6% cu un independent, iar 0,9% au o altă opţiune.

Datele sondajului au fost culese în perioada 10-17 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eşantion de 1.800 de persoane, reprezentativ pe variabilele socio-demografice. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/- 2,31%, la un un grad de încredere de 95%.

                                                                                                          Adina Bucur