-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:35
No menu items!

Nou incident la centrala Fukushima, unde emisiile de vapori sunt încă vizibile

spot_img

Nou incident la centrala Fukushima, unde emisiile de vapori sunt încă vizibile

Sistemul de răcire al unui reactor al centralei avariate Fukushima s-a oprit temporar joi, în timp ce vaporii sunt în continuare vizibili deasupra unei alte clădiri afectate, a informat operatorul complexului atomic, citat de AFP.

Dispozitivul de răcire al reactorului numărul 6, care nu a fost avariat de tsunami şi de exploziile ce au urmat, s-a oprit temporar în jurul orei locale 10.16 (04.16, ora României) în timpul verificării generatorului. El a fost repus în funcţiune la ora locală 12.00 (06.00, ora României), a precizat TEPCO.

Circa 3.000 de tehnicieni şi muncitori pregătesc dezafectarea instalaţiei, dar se confruntă în mod repetat cu producerea a numeroase avarii în locuri inaccesibile din cauza radioactivităţii.

Pe lângă scurgerile de apă contaminată care poluează Oceanul Pacific, situat în apropiere, vapori inexplicabili apar în mod intermitent de o săptămână deasupra clădirii reactorului 3.

Vaporii încă erau vizibili joi în jurul orei locale 13.00 (07.00, ora României), a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al TEPCO. Compania    susține că parametrii măsuraţi arată că nu există supraîncălzire în reactor, astfel încât originea vaporilor rămâne necunoscută.

Inițial, emisiile au fost observate pe 18 iulie, cu ajutorul unei camere, în apropierea unei piscine de stocare de material la nivelul cinci şi ultimul al clădirii reactorului numărul 3.

Reactorul 3 este unul dintre cele trei ale centralei – din totalul de şase – în care s-a topit combustibil nuclear în urma cutremurului şi tsunamiului din 11 martie 2011. Acesta este cel mai deteriorat reactor al complexului, fiindcă a fost afectat de o explozie de hidrogen care a suflat acoperişul clădirii la mijlocul lui martie 2011, lăsând o parte a instalaţiei descoperită.

În apropierea acestui reactor, care funcţiona cu MOX (amestec de oxizi de uraniu şi plutoniu), se înregistrează un nivel foarte ridicat de radioactivitate, iar intervenţiile umane sunt imposibile.

C.I.