-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:38
No menu items!

Nou director general la TAROM. Fiul cosmonautului Dumitru Prunariu a preluat funcția

spot_img

Operatorul aerian TAROM are un nou director general, în persoana lui Cătălin Radu Prunariu.

Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat și TAROM.

“Cu toate acestea, compania aeriană națională a reușit să supraviețuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operațiunilor și exploatării unor noi oportunități pe segmentul zborurilor neregulate”, anunță compania.

Noul director general Cătălin Prunariu își propune să implementeze și să consolideze un model de operare eficient și durabil, prin adaptarea rolului companiei pe piața de transport aerian, atât la nivel național, cât și european, în scopul asigurării profitabilității și a stabilității pe termen lung.

„Finalizarea restructurării organizaționale și de personal, reînnoirea flotei de aeronave și uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activității comerciale și de marketing precum și digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar și transformarea acesteia în principalul jucător de pe piața transportului aerian din România”, a transmis Cătălin Prunariu.

Cine este Cătălin Prunariu

Cătălin Prunariu este fiul singurului cosmonaut român, Dumitru Prunariu.

Cătălin Prunariu a început să lucreze în cadrul TAROM în anul 2009, în calitate de copilot, ulterior profesând ca pilot comandant, instructor și examinator. În paralel, între 2012 și 2017, a fost membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române. În perioada 2019-2020 a ocupat funcția de inspector-șef pentru operațiuni aeriene. A fost numit pe postul de director general al TAROM din funcția de director operațiuni zbor.