Generalul (r) Iona Aurel Stanciu va asigura interimatul la ROMATSA
Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian are un nou director, la şase luni de la tragedia din Apuseni în urma căreia conducerea a fost demisă. Fostul şef al Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul Ion-Aurel Stanciu, a fost numit, luni, director general interimar al ROMATSA.
Generalul Stanciu va asigura interimatul până în luna septembrie când se va organiza concurs pentru ocuparea funcției de director general.
În vârstă de 59 de ani, generalul (r) Ion Aurel Stanciu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții în cadrul Armatei.
Din 1989 pana in 1991, a fost locțiitor al comandantului Aeroportului Internațional Otopeni și apoi comandant al acestuia. Din 1991 a devenit adjunct al directorului general al companiei aeriene Romavia, unde a rămas până în 1995.
Din ianuarie până în noiembrie 1999 a fost șef al Biroului atașați militari din Direcţia de Informaţii Militare, apoi locţiitor al şefului Direcţiei de Protecţie şi Siguranţă Militară, în perioada 1999-2003. În decembrie 2007 a fost numit în funcţia de şef al Direcţiei operaţii din Statul Major General.
A fost din 1995 până în 1998 atașat al apărării militar, aero și naval al României în Israel, iar din 1999 până în 2003 a avut funcția de locțiitor al Direcției de Protecție și Siguranță Militară din cadrul Direcției Generale de Informații a Armatei.
Are doctorat în științe militare cu teza „Terorismul internațional, implicații asupra securității statului” și a absolvit un curs internațional superior de management al resurselor de apărare, la Universitatea Navală din Monterey (SUA).
Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Aviație și al Academiei Militare, generalul Stanciu a mai urmat diverse cursuri la Centru European de Studii de Securitate „George C. Marshall” și la Colegiul Internațional din Israel.
Andi Topală