-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:49
No menu items!

„Notify”, aplicaţia Facebook care ține utilizatorii la curent cu evenimentele

spot_img

Facebook a lansat miercuri o nouă aplicație ce permite utilizatorilor să fie la curent cu evenimentele sau subiectele care îi interesează, relatează AFP.

Ei primesc notificări pe aparate mobile, extrase din conținuturi furnizate îndeosebi de grupuri media.

„Notify” este disponibil deocamdată doar în Statele Unite, pentru utilizatorii iPhone Apple, și permite utilizatorilor să aleagă, potrivit propriului interes, între o serie de „stații”. Facebook menționează, de exemplu, Fox Sports pentru rezultatele meciurilor între echipele preferate, CNN și Fox News pentru a fi la curent cu evenimentele zilei, The Weather Channel pentru a primi în fiecare dimineață previziunile meteo locale, Fandango pentru trailerele unor filme noi, Vogue pentru o selecție săptămânală a celor mai bine îmbrăcate celebrități și chiar o stație specializată în trimiterea zilnică de exerciții de meditație.

Notify trimite notificări preluate de la stațiile alese pe ecranul smartphone-ului utilizatorului, care poate apoi merge să citească articolul sau să se uite la videoclipul vizat, dar și să pună deoparte conținuturile pentru a le accesa mai târziu, să le împărtășească pe Facebook sau altă rețea de socializare, pe e-mail sau SMS.

Noua aplicație face parte din ofensiva lansată în ultimele luni de Facebook ce vizează consolidarea ofertei sale de conținuturi de informații de actualitate, sector unde concurează cu altă rețea de socializare, Twitter.