Nicușor Dan a declarat că, după 2 ani de eforturi susținute, a reușit să stingă toate datoriile curente ale Primăriei Municipiului București, în condițiile în care a preluat instituția într-o situație de faliment.
„La finele anului trecut am stins datoriile curente ale Capitalei. Am început acest an fără datorii curente. E important, ca să câștigăm încrederea mediului privat, ca să vină să lucreze cu noi. Și vin. La finele anului trecut am împrumutat 500 de milioane de lei, ca să plătim datoria din termoficare. Am plecat de la datorii curente de 3 miliarde de lei, în 2020. Și de la o listă de 150 de companii care ne popriseră conturile. A fost un efort foarte mare pentru a ajunge în situația de azi.
Bucureștiul a trecut, realmente, pe lângă un faliment. Așa cum RADET a falimentat, în 2019, eram foarte aproape cu STB de aceeași situație. La fel cu spitalele, la fel cu alte servicii… Din cauză că lună de lună, PMB cheltuia mai mult decât avea”, a mai anunțat Nicușor Dan, într-o conferință de presă.
El a precizat că pentru a obține această situație a trebuit să sacrifice investiții și să amâne proiecte pe care le promisese bucureștenilor.
E. Stan