-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:16
No menu items!

Nord-coreeni, EXECUTAŢI PUBLIC pentru că au urmărit emisiuni televizate sud-coreene

spot_img

execution

Coreea de Nord a executat public, la începutul lui noiembrie, circa 80 de persoane, dintre care mai multe au fost acuzate că au urmărit emisiuni ale televiziunii sud-coreene, activitate strict interzisă în Nord, informează luni JoongAng Ilbo, un cotidian conservator sud-coreean, citat de AFP.

Execuţiile au avut loc la 3 noiembrie, în şapte oraşe din ţară, afirmă o sursă anonimă, citată de cotidianul JoongAng Ilbo,  descrisă drept „familiară” cu afacerile interne ale Coreei de Nord.

În oraşul portuar Wonsan (est), autorităţile au reunit 10.000 de persoane pe un stadion pentru a asista la execuţia prin împuşcare a opt condamnaţi, potrivit acestei surse care citează un martor ocular.

Cei mai mulţi dintre condamnaţi au fost executaţi pentru că au urmărit emisiuni televizate sud-coreene, introduse clandestin pe DVD-uri sau stick-uri de memorie. Alţii au fost acuzaţi de prostituţie.

Daily-NK, un site de ştiri administrat de transfugi nord-coreeni şi care dispune de o reţea de surse în Coreea de Nord, a declarat că nu are informaţii în legătură cu acest subiect, însă, un alt site, administrat tot de refugiaţi, North Korea Intellectual Solidarity, subliniază că mai multe surse l-au informat, în urmă cu câteva luni, despre un viitor val de execuţii publice.

„Regimul pare să se teamă de posibilitatea de schimbare a stării de spirit a oamenilor şi încearcă să le inducă teamă”, subliniază un oficial al site-ului.

Coreea de Nord comunistă este condusă de trei generaţii de aceeaşi familie, Kim, în prezent, liderul nord-coreean fiind Kim Jong-un, nepotul lui Kim Il-sung.

 

C.A.