-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:01
No menu items!

Nokia va prelua Alcatel-Lucent, tranzacție de 15,6 miliarde de euro. Update

spot_img

alcatel

Nokia a ajuns la un acord pentru preluarea Alcatel-Lucent, printr-un transfer de acțiuni în valoare de 15,6 miliarde de euro, noua companie urmând să se lupte pentru supremația pe piața echipamentelor telecom cu Ericsson.

Potrivit acordului, acționarii companiei franceze Alcatel-Lucent vor primi 33,5% din acțiunile noii companii, iar acționarii companiei finlandeze Nokia – 66,5%.

Ambele companii au anunțat că au aprobat achiziția, care ar putea fi finalizată în prima parte a anului viitor.

Fuziunea va duce la crearea unui gigant european al echipamentelor de telecom, cu o valoare de peste 40 miliarde de euro.

Update 13.58

Alcatel Lucent are operațiuni pe piața din România în Timişoara şi în Bucureşti.

Update 14.01

Noua companie Nokia are aproximativ 114.000 de angajați și vânzări anuale de 26 miliarde de euro. Pe piața echipamentelor telecom, este pe locul al doilea, cu o cotă de 35%, după suedezii de la Ericsson, care au 40%, dar peste companie chineză Huawei.

Update 14.11

Costurile operaționale se vor reduce cu aproximativ 900 mil. € până în 2019, dar Nokia a anunțat că nu va reduce din numărul de locuri de muncă suplimentar față de cele anunțate deja de Alcatel. Guvernul Franței urmează să-și dea acordul pentru achiziție, în funcție de promisiunea Nokia de a păstra locurile de muncă din Franța, aproximativ 6.000.

Update 14.13

Michel Combes, directorul general al Alcatel-Lucent (stânga) și Rajeev Suri, director general al Nokia / foto reuters.com

Michel Combes Rajeev Suri