1.9 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024 - 11:51
No menu items!

Noile reguli de parcare în București. Care sunt tarifele și amenzile

spot_img

Șoferii bucureșteni riscă amenzi de 200 lei pe zi şi blocarea autovehiculelor, începând de luni, 15 august, dacă folosesc parcările gestionate de Primăria Capitalei şi nu achită tarifele aferente. Noul regulament aprobat de Primăria Capitalei cuprinde toate locurile trasate cu albastru pe domeniul public. Tarifele se achită doar pe durata zilei.

Începând de luni, 15 august, șoferii bucureșteni au la dispoziție aplicația „Parking Bucureşti”, care poate fi descărcată gratuit din AppStore sau din Google Play. Prin aplicație se poate achita anticipat tariful de parcare, prin card sau prin SMS, la numărul 7458. De asemenea, aplicația oferă informații despre locurile libere din apropierea destinaţiei alese.

Cei care vor să achite cash vor folosi alternativele de plată din parcările PMB. Tarifele practicate, doar în intervalul orar 7.00 – 23.00, de luni până vineri, sunt următoarele:

  • 10 lei/oră, în zona 0;
  • 5 lei/oră în zona 1;
  • 2,5 lei/oră în zona 2.

Riveranii își pot lua abonamente, dacă au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public. Pentru eliberarea abonamentului, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeaşi cu cea din buletin.

Fără rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia), tarifele abonamentelor sunt:

  • 200 de lei/lună în zona 0;
  • 100 lei/lună în zona 1;
  • 80 de lei/lună în zona 2.

Cu rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare, cu rezervarea acestuia, în intervalul 0.00-24.00), tarifele abonamentelor:

  • 900 lei/lună în zona 0;
  • 700 de lei/lună în zona 1;
  • 400 de lei/lună în zona 2.

Totodată, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei. De exemplu:

  • zona 0: 75 lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;
  • zona 1: 38 de lei/zi, 150 de le/săptămână, 525 de lei/lună;
  • zona 2: 15 lei/zi, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună.

Persoanele juridice au, la rândul lor, posibilitatea de a opta pentru abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an, iar tarifele sunt cu aproximativ 33% mai mari decât în cazul persoanelor fizice.

Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.

Zona 1 este cuprinsă între Zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos Nicolae Titulescu, bd Banu Manta, bd Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd Expoziţiei, str Parcului, str Tipografilor, şos Bucureşti-Ploieşti, bd Aerogării, str Nicolae G. Caranfil, bd Beijing, bd Mircea Eliade, Calea Floreasca, str Polonă, str. Mihai Eminescu, str Traian, bd Pache Protopopescu, şos Mihai Bravu, str Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd. Octavian Goga, str Nerva Traian, bd Gheorghe Şincai, str Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între Zona 1 şi limita administrativă a oraşului.

Amenzile vor fi date tuturor celor care parchează pe „locurile albastre” din zona centrală a Capitalei şi nu plătesc, iar dacă problema persistă, vor fi blocate roţile autovehiculelor. Sancțiunile nu vor fi aplicate pentru „parcările albe”, parcări de reşedinţă care ţin de Primăriile de sector şi se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate, cum sunt parcările la marginea bordurii.

Cei care vor parca ilegal vor fi amendați sau li se va ridica mașina. Potrivit Codului Rutier amenda pentru oprirea și staționarea regulamentară variază între 290 de lei și 725 de lei, plus două- trei puncte de penalizare. Cei care lasă mașina în parcările publice fără să plătească riscă să găsească roțile blocate sau mașina ridicată, plus suprataxa de 200 de lei.

Emanuel Stan