-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:48
No menu items!

Noile legi ale Educației. Nu se mai poate renunţa unilateral la titlul de doctor. Tezele vor fi publice

spot_img

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni, la prezentarea legii învăţământului universitar, că nu se va mai putea renunţa unilateral la titlul de doctor, iar tezele de doctorat vor fi publice. Eventuale abateri de la etică, vor putea fi sesizate înainte de susţinere.

”Nu se mai poate renunţa unilateral la titlul de doctor. Tezele devin documente publice. Înainte de susţinere, vor exista 3 luni în care ele vor sta într-o platformă astfel încât oricine doreşte să le poată consulta şi să poată sesiza eventuale abateri de la etica universitară înainte ca teza să fie susţinută”, a precizat Deca.

Ligia Deca a spus că în proiect sunt prevăzute şi sancţiuni pentru conducătorii de doctorat, membrii comisiei de susţinere sau alte persoane implicate în incidente dovedite de fraudare în procesul de emitere a titlurilor de doctor.

Politicile de etică şi de deontologie nu vor mai fi lăsate în sarcina universităţilor, ci va exista un cod cadru în acest sens, adoptat prin HG, a menționat ministrul.

Ligia Deca a mai anunțat că proiectul de lege a învăţământului superior prevede că mandatul rectorilor este de cinci ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

„Mandatele rectorilor sunt limitate în mod clar. Durata unui mandat de rector este de cinci ani. Un mandat poate fi înnoit doar o singură dată, iar o persoană nu poate fi rector în aceaşi universitate mai mult de zece ani, indiferent de întreruperile celor două mandate”, a subliniat Deca.

                                                                                                                 Adina Silav