-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:54
No menu items!

Noile drepturi pentru deţinuţi: videochat şi medici privaţi în străinătate

spot_img

Detinuti (11)_SZ

Un nou Regulament privind regimul de executare a pedepselor în România a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei. Autorii nu au renunţat la necesitatea înfiinţării unor centre educative şi au prevăzut un cadru mai permisiv pentru persoanele private de libertate, inclusiv în ce priveşte organizarea programului zilnic. Noile reglementări din domeniul executării pedepselor l-au făcut pe Florin Şchiopu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din ANP să precizeze, pentru Sursa Zilei, că mai puţin de 40% dintre acestea sunt aplicabile, restul urmând să expună instituţia la un nou val de procese şi condamnări în instanţă. Sindicalistul susţine că printre noile drepturi ale deţinuţilor se regăseşte şi cel care i-ar permite lui Gigi Becali să se opereze pe cheltuiala proprie în străinătate.

Deţinuţii cuminţi au drept la video-chat

Proiectul de regulament al executării pedepselor prevede că au drept la comunicări online de 4 ori pe lună, câte 30 de minute şi chiar o oră zilnic, deţinuţii care au o bună comportare, tinerii, femeile şi deţinuţii internaţi în penitenciarele-spital. Acest drept poate fi suplimentat şi cu titlu de recompensă, însă penitenciarele sunt obligate să organizeze spaţii speciale pentru acest lucru.

În spaţiul identificat şi amenajat corespunzător se instalează calculatoare, camerele video (web-cam), microfoanele şi sursele neîntreruptibile de tensiune. Echipamentele trebuie securizate anti-vandalizare şi împotriva accesului direct al deţinutului la calculatoare şi periferice

Regulament de aplicare a legii 254/2013
Art 133, alin 2

ANP plăteşte pentru noile libertăţi ale deţinuţilor, printre care și brățara electronică

Prin regulamentul de executare a pedepselor este definită şi noua procedură a supravegherii electronice la distanţă, numit „dispozitiv electronic de supraveghere”.
Noua prevedere ar trebui să le ofere deţinuţilor ocazia de a se deplasa pentru acordarea asistenţei medicale la spitale/cabinete medicale situate în afara locului de deţinere sau la monitorizare şi de a-i monitoriza pe cei internaţi în spitalele din reţeaua publică. Pentru aplicarea acestora însă, ANP ar trebui să primească fonduri ca să-și cumpere echipamentele şi să-și pregătească personalul.

Persoana însărcinată să stabilească procedura operaţională de aplicare a acestor sisteme este directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Legea mai prevede ca deţinutul să fie informat despre cum să folosească dispozitivul şi să semneze un angajament a cărui încălcare să conducă la imediata reîncarcerare.

România are 35.000 de deţinuţi și aproape 7.500 de angajaţi responsabili cu supravegherea lor zilnică. În condiţiile în care agenţii de penitenciare execută şi misiuni de transport şi escortă, un calcul simplu arată că un singur supraveghetor are în grijă, pe tură, până la 200 de deţinuţi.

Mihaela Chiper