-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:48
No menu items!

Noile complete de la Înalta Curte, care vor da deciziile definitive în cazul lui Ponta și Șova

spot_img

La Înalta Curte de Casație și Justiție au fost trase la sorți noile complete de 5 judecători pentru civil și penal.

La Secția Civilă sunt 2 complete de judecători, iar la Secția Penală alte două.

Acestea din urmă sunt cele mai interesante, din perspectiva dosarelor de corupție care ajung pe masa ÎCCJ. Practic, aceste două complete de judecată vor da deciziile definitive pentru dosarele care se află, acum, în curs de judecată pe fond la ÎCCJ, cum este cel al fostului premier Victor Ponta, acuzat alături de Dan Șova, sau cum sunt dosarele altor politcieni – Toni Greblă, fost judecător CCR, deputatul Marius Isăilă, și alții.

Completul de 5 Judecători P1 – Penal

Preşedinte – Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecător Ionuţ Mihai Matei

Membri titulari:

  1. Judecător Rodica Aida Popa

  2. Judecător Ana Maria Dascălu

  3. Judecător Simona Cîrnaru

  4. Judecător Maricela Cobzariu

Membri supleanţi : Alina Ioana Ilie, Simona Daniela Encean, Lavinia Valeria Lefterache, Marius Dan Foitoş.

Completul de 5 Judecători P2 – Penal

Preşedinte – Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecător dr. Livia Doina Stanciu

Membri titulari:

  1. Judecător Ilie Iulian Dragomir

  2. Judecător Simona Neniţă

  3. Judecător Valentin Horia Şelaru

  4. Judecător Ilie Aurel Gheorghe

Membri supleanţi: Geanina Cristina Arghir, Florentina Dragomir, Leontina Şerban, Săndel Lucian Macavei.