-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:45
No menu items!

Noi reguli pentru turiștii care merg în vacanță în Grecia. Primesc un cod de bare

spot_img

Toți turiștii care vor intra în Grecia vor avea un cod de bare. Măsura intră în vigoare peste doar câteva zile. Începând cu 1 iulie, grecii intră în valul 2 de relaxare, dau acces către insule şi reiau cursele aeriene. Cei care merg acolo au de completat un formular online cu mai multe date, conform Mediafax.

Autoritățile elene se tem de creşterea numărului de infectări, însă nu renunţă la noua etapă de relaxare programată pentru 1 iulie, prin urmare toți turiștii vor fi monitorizați prin intermediul unui formular online.

Călătorii sunt obligați să completeze acest formular înainte să ajungă la graniţă. În formular vor fi date personale, ce ţări a vizitat persoana care o completează, dar şi unde va fi cazată în Grecia.

„Începând cu 1 iulie, Grecia a impus acest chestionar online, această declaraţie care va fi completată online, cu 48 de ore înainte de a ajunge pe teritoriul lor. Această declaraţie se găseşte pe site-ul travel.gov.gr. Toate aceste chestionare vor fi, practic, centralizate de către autorităţile din Grecia iar în urma completării acestui formular, practic, se va emite un cod de bare care va reprezenta dovada faptului că ai completat acest chestionar. În funcţie de numărul de turişti care vor trece pe la graniţă, grecii vor şti şi care va fi capacitatea de testare la fiecare punct de frontieră”, spune Mădălin Măncilă, directorul unei agenții de turism, pentru Mediafax.