-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:37
No menu items!

Noi reguli europene privind zgomotul, introduse în legea românească. Ce autorități trebuie să facă hărți de zgomot

spot_img

Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 referitoare la evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, care transpune documente europene ce vizează evaluarea efectelor dăunătoare ale zgomotului produs de traficul aerian, feroviar şi rutier, a fost aprobat, miercuri, de Guvern.

„Proiectul de lege are drept scop transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor anexei Directivei (UE) 2020/367 a Comisiei din 4 martie 2020 de modificare a anexei III la Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte stabilirea metodelor de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental. În Directivă s-au introdus metode de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului (pentru evaluarea riscului apariţiei disconfortului pe timp de zi şi a tulburării somnului pe timp de noapte, din cauza expunerii la zgomot) pentru 3 tipuri de surse de zgomot: trafic aerian, feroviar şi rutier„, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului într-un comunicat de presă. 

Oficialii Ministerului au precizat că o altă noutate prevăzută în proiectul de lege este introducerea metodei de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental pentru evaluarea riscului apariţiei cardiopatiei ischemice cauzate de efectul zgomotului provenit din traficul rutier.  

„Au fost introduse, de asemenea, obligaţiile autorităţilor publice şi ale operatorilor economici care să pună în aplicare metodele de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental. Astfel, autorităţile publice care administrează aglomerări şi operatorii economici care administrează infrastructuri aeroportuare, rutiere şi feroviare, vor pune în aplicare relaţiile doză-efect pentru evaluarea efectelor dăunătoare ale zgomotului, atunci când elaborează planuri de acţiuni”, mai arată ministerul.  

De asemenea, prin proiectul de lege s-au introdus câteva corecţii tehnice (formule, termeni) la anexa 2 la Legea 121/2019 ca urmare a introducerii acestor corecţii de către Comisia Europeană prin rectificarea adusă la Directiva (UE) 2015/996 a Comisiei din 19 mai 2015 de stabilire a unor metode comune de evaluare a zgomotului, în conformitate cu Directiva 2002/49/CE. 

Totodată, pe lângă aglomerările deja stabilite prin anexa nr. 7 la Legea nr. 121/2019, prin proiectul de lege sunt introduse patru noi aglomerări (Municipiul Vaslui, Municipiul Drobeta – Turnu Severin, Municipiul Piatra Neamţ şi Municipiul Râmnicu Vâlcea) care înregistrează o populaţie mai mare de 100 000 de locuitori şi pentru care este necesar să se introducă obligaţia realizării hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune.  

„Una din aglomerări – Drobeta – Turnu Severin – are şi port, fiind necesar ca administraţiei portuare respective (Compania Naţională “Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” S.A. Giurgiu) să i se dea responsabilităţi cu privire la realizarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, pentru portul respectiv, prin acest proiect de act normativ”, se mai arată în comunicat.  

Totodată, ministerul precizează că, având în vedere că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) se vor achiziţiona staţii fixe de monitorizare a zgomotului, este necesar să fie introduse anumite responsabilităţi pentru autorităţile pentru protecţia mediului, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi industriale potrivit anexei nr. 1 la Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare şi pentru autorităţile administraţiei publice locale, la articolele 50, 53, 71, 72 şi 73 din Legea nr. 121/2019, care ţin de monitorizarea zgomotului. 

„Prin realizarea acestui proiect de lege, autorităţile responsabile cu realizarea planurilor de acţiune pe zgomot, conform prevederilor Legii nr. 121/2019, vor utiliza metodele de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental introduse în legislaţia naţională prin transpunerea directivei (UE) 2020/367 a Comisiei”, mai transmis ministerul.  

Punerea în aplicare a prevederilor legii se va realiza prin autorităţile publice pentru protecţia mediului existente, prin unele autorităţi ale administraţiei publice locale sau prin autoritatea publică centrală pentru transporturi, SC CNAIR SA, SC CFR SA, SC “Compania de Areroporturi Bucureşti” SA, C.N. „Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, CN “Adminstraţia Porturilor Dunării Maritime” SA şi CN “Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” S.A. Giurgiu, după caz. 

Implementarea prevederilor legii elaborate nu conduce la înfiinţarea de instituţii sau organisme noi şi nici la modificarea structurii instituţiilor existente, mai precizează Ministerul Mediului.  

R. Dan