1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:34
No menu items!

Noi reguli de acordare pentru alocația copiilor

spot_img

Dreptul la alocația de stat pentru minori se stabilește odată cu nașterea copilului, iar plata efectivă a drepturilor financiare cuvenite se face proporțional din lună următoare depunerii cererii, se arată într-un proiect depus de PSD și adoptat tacit în Camera superioară a Parlamentului.

În expunerea de motive, inițiatorul proiectului legislativ invocă prevederile constituționale și egalitatea în drepturi pentru garantarea alocației de stat. Prin urmare, arată legiuitorul, copiii treuie să beneficieze de drepturile cuvenite încă din ziua nașterii.

„Ţinând cont de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi garantarea alocaţiei de stat, se impune ca plata drepturilor cuvenite să se facă începând cu ziua naşterii copilului. Ţinând cont de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi garantarea alocaţiei de stat, se impune ca plata drepturilor cuvenite să se facă începând cu ziua naşterii copilului”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de deputatul PSD Vasilică Toma, conform News.ro.

În legislația actuală, dreptul pentru alocația de stat se stabilește din luna următoare celei în care s-a născut copilul, urmând ca plata efectivă a drepturilor financiare să se facă cu luna următoare depunerii cererii.

Nou-născuții vor beneficia de o lună în plus de alocații

Concret, dacă un copil s-a născut prima zi din luna septembrie, iar un altul la finalul lunii, ambii primesc acum alocația de stat începând cu octombrie, ceea ce înseamnă că primul copil este privat pentru aproape o lună de zile de drepturile care i se cuvin.

„Practic, dacă un copil s-a născut pe 1 iunie, iar altul pe 30 iunie, ambii copii vor primi alocaţia cu data de 1 iulie, ceea ce privează copilul de aproape o lună de zile de a beneficia în condiţii de egalitate de dreptul la alocaţie de stat”, se mai arată în expunerea de motive.

Proiectu pentru modificarea alin. (4) al  art. 6 din Legea nr 61/1993 referitor la alocația de stat pentru copii va intra la dezbatere în Camera inferioară a Parlamentului, care este for decizional în acest caz, potrivit news.ro.

D.Constantin