1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:30
No menu items!

Noi percheziții la Primăria lui Vanghelie

spot_img

Investigația procurorilor vizează modalitatea în care au fost acordate ajutoarele sociale

Marian Vanghelie_SZ

Procurorii Parchetului Bucureşti şi poliţiştii fac, vineri, 25 de percheziţii, între care şi la Primăria Sectorului 5, într-un dosar privind procedura de acordare a unor ajutoare sociale, în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă.

În această cauză se efectuează urmărirea penală pentru posibila săvârşire a unor „infracţiuni de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu, în legătură cu procedura de acordare a unor ajutoare sociale

Comunicat de presă Parchetul Tribunalului Bucureşti

Sursa citată a precizat că procurorii fac 25 de percheziţii în Bucureşti, inclusiv la o instituţie publică.

La percheziţii participă procurori şi 120 de poliţişti. Cercetările sunt făcute de Parchetul Tribunalului Bucureşti şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Capitalei, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.