-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:44
No menu items!

Noi medicamente compensate și gratuite pentru bolnavii cu forme rare de cancer și epilepsie

spot_img

Pe lista de medicamente compensate şi gratuite au fost introduse 17 medicamente pentru care nu exista alternativă terapeutică

medicamente

Pacienţii care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, leucemia şi bolile neurologice degenerative pot primi, de luna viitoare, tratamente noi, după ce pe lista de medicamente compensate şi gratuite au fost introduse 17 medicamente pentru care nu exista alternativă terapeutică.

Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin care lista de medicamente compensate şi gratuite a fost actualizată, după şapte ani, cu cele 17 molecule noi a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.

Oficialii Ministerului Sănătății au transmis, într-un comunicat de presă, că documentul aprobă protocoalele terapeutice de prescriere a celor 17 molecule fără echivalent terapeutic care au fost introduse pe lista de medicamente compensate şi gratuite în luna mai a acestui an. Este vorba despre denumirile comune internaționale Ambrisentanum, Stiripentol, Pasireotidum, Clofarabinum, Nelarabinum, Decitabinum, Trabectedinum, Ofatumabum, Dasatinibum, Nilotinibum, Everolimus, Ruxolitinibum, Bosentanum, Tafamidis, Romiplostimum, Sapropterinum și Plerixafor.

Cele 17 protocoale terapeutice au fost realizate de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi prevăd metodologiile şi criteriile de includere şi excludere din tratamente, indicaţiile pentru cele 17 molecule noi, precum şi specialiştii care pot prescrie aceste medicamente, cum ar fi, spre exemplu, medicul pneumolog.

Protocoalele mai prevăd modificarea dozelor cauzate de reacţiile alergice, monitorizarea terapeutică a medicamentelor şi cea privind răspunsul la tratament. Totodată, sunt precizate criteriile de întrerupere a tratamentului, condiţiile de reluare ale acestuia, precum şi investigaţiile care trebuie recomandate pentru iniţierea terapiei. Dozele care trebuie să fie administrate pentru fiecare afecţiune sunt, de asemenea, prevăzute în actul normativ.

Prevederile sunt cuprinse în Ordinul privind modificarea şi completarea anexei nr.1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din 2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului 720/2008.

R.D.