4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:15
No menu items!

Noi măsuri, după zeci de îmbolnăviri și plângeri penale: Academia de Poliție se închide!

spot_img

Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” a fost închisă până la finalul anului, a anunțat sindicatul Europol. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație și de Senatul Academiei de Poliție, după ce aproape 100 de studenți au acuzat toxiinfecție alimentară.

„După 10 zile în care am arătat condițiile insalubre, precare, periculoase, mizere, ce nu puteau fi comparate nici măcar cu cele din penitenciare, Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție “A. I. Cuza” au luat decizia de a trimite studenții acasă, cel puțin până după sărbătorile de iarnă.
 
Această decizie vine în contextul presiunii mediatice dar și a refuzului conducerii Academiei de a ne permite accesul zilnic, pentru a monitoriza condițiile în care studenții și angajații instituției de învățământ își desfășoară activitățile. Să nu uităm că nici până în acest moment, nu avem rezultatele probelor de laborator ca urmare a focarului de toxiinfecție alimentară.
 
Vă promitem că nu ne vom opri aici. Timp de un an, studenții și angajații Academiei au fost victimele unor incompetenți, împuterniciți/desemnați susținuți politic, plătiți cu salarii de “lucrări de excepție” majorate cu 50%, în timp ce firmele care au primit milioane de euro pentru modernizarea instituției au lucrat cu zilieri, în șantiere care încălcă normele legale, realizând lucrări de proastă calitate.
 
Faptul că timp de 10 zile, niciun oficial al Academiei nu a fost cel puțin cercetat disciplinar și nici nu li s-au încetat împuternicirile celor responsabili, demonstrează că interesele financiare sunt uriașe și nu puteau fi tolerate fără susținere de la vârful MAI”, arată sindicatul Europol într-un comunicat de presă.
 

Pe 17 noiembrie, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a trimis Corpul de control la Academia de Poliție după ce zeci de studenți s-au îmbolnăvit din cauza mâncării de la cantina instituției

Iar la începutul acestei săptămâni, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că a sesizat DIICOT cu privire la conducerea Academiei de Poliţie, pe care o acuză de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Raluca Dan