Filmul arată locul accidentului și echipele ISU care vâslesc
Postul TV Antena 3 a difuzat sâmbătă imagini panoramice cu operațiunile eșuate de salvare, de pe lacul Siutghiol, filmate de un cameraman amator, dintr-un bloc de pe malul lacului.
În imagini, se observă venirea ambulanțelor și pregătirea ambulanțelor pe mal, plecarea salvatorilor IGSU către locul impactului vâslind la o ambarcațiune cu motor și venirea altei bărci de pescari.
Declarațiile lui Adrian Sandu, persoana care a filmat, pentru Antena3:
”Prima filmare a început la ora 16:31. Am dat zoom pe zona de impact, am văzut cabina deasupra apei şi rămăşiţeşe împrăştiate pe o rază de 50 de metri în jurul epavei. Au venit două salvări, le-am filmat şi pe acestea, după circa 2 minute, la 150 de metri, am văzut remorca cu barca gonflabilă a pompierilor, a durat 2 minute lansarea la apă şi am văzut cum dau la vâsle. Am făcut zoom pe zona accidentului, nu am văzut mişcare, nu am auzit nimic din acea direcţie. Pompierii au parcurs distanţa de 400 de metri în 10 minute, au ajuns în zona rămăşiţelor. Au mai venit nişte bărci, am văzut în depărtare o barcă cu motor venind înspre Ovidiu şi, la rândul ei, trăgea o altă barcă, fără motor.”
”Distanţa dintre locul de lansare şi epavă este de aproximativ 400 – 450 de metri.”
Sandu a afirmat că va preda imaginile către autorități luni, la prima oră.