Whatsapp a implementat modificarea funcției de ștergere a mesajelor trimise din greșeală, perioada de grație fiind prelungită la mai mult de 2 zile după trimitere, în loc de o oră și câteva minute, cât era până acum.
Până acum, un mesaj trimis putea fi şters în cel mult o oră, 8 minute şi 16 secunde. După trecerea acestui interval de timp, opţiunea de ştergere a mesajului dispărea.
Noua modificare prelungește perioada de ștergere a mesajelor la 2 zile și 16 ore, adică 60 de ore în total. WhatsApp lucrează la o funcţie care va permite administratorilor unui grup să poată şterge chiar și mesajele membrilor grupului.
Aplicaţia Telegram, de exemplu, nu impune o limită în acest sens, mesajul putând fi şters oricând după trimitere, transmite News.ro.
Apple, pe de altă parte, este mult mai strictă în această privinţă. Funcţia de ştergerea a mesajelor din iMessage, care urmează a fi lansată cu iOS 16, va fi disponibilă numai două minute după trimitere.
Noua perioadă de graţie din WhatsApp se aplică atât mesajelor private, cât şi celor trimise pe grupurile de discuţii.
E. Stan