-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:48
No menu items!

Noi excepții. Ce categorii de speciali vor putea beneficia de cumulul salariu-pensie

spot_img

Comisia de Muncă a Camerei Deputaților a introdus, miercuri, noi excepții la legea privind cumulului pensiei cu salariul. Astfel, categoriile exceptate care vor putea cumula salariu cu pensia sunt parlamentarii, membrii ANAF, BNR, ANCOM și salariații din domeniul sanitar și de învățământ.

Deputații din comisia de Muncă au introdus pe repede înainte categoriile de pensionari speciali care vor putea să beneficieze în continuare de cumulul salariu-pensie. Este vorba de proiectul de lege care prevede unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Inițiativa legislativă se află pe ordinea de zi a plenul și urmează să fie adoptată la vot final în cursul zilei de azi.

Deputatul USR Oana Ţoiu scrie miercuri că în comisie s-au introdus la legea cumulului pensie-salariu excepţii şi pentru BNR, ANRE, ANCOM, ”locurile unde salarii de 11.000 de euro lunar se cumulează cu pensii adesea speciale”.

”ALERTĂ! Au introdus acum excepţii pentru speciali de la interdicţia cumului pensiei cu salariul şi este la votul final în plenul Camerei Deputaţilor în câteva minute. Ce înseamnă asta? Că dacă o doamnă îngrjitoare de la grădniţă de exemplu va vrea să continue să îngrijească copiii mici şi la pensie va trebui să aleagă între pensia de aproximativ 1.300 de RON şi salariul de 1.900 de RON net şi va putea primi doar una din cele două surse de venit DAR Ciucă va putea păstra pensia specială şi salariul, Academia Română nu va avea nici o problemă şi tocmai au băgat acum excepţii şi pentru BNR, ANRE, ANCOM, locurile unde salarii de 11.000 de euro lunar se cumulează cu pensii adesea speciale. Şi ei au obţinut astăzi cu câteva telefoane excepţie specială pentru speciali”, a scris deputatul Oana Ţoiu.

                                                                                                               Adina Silav