-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:54
No menu items!

Noi episoade de vreme extremă în România. Avertismentul meteorologilor. HARTA zonelor afectate

spot_img

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o nouă avertizare Cod galben de furtuni, valabilă pentru trei sferturi din suprafața țării, de luni seara, de la ora 20.00, până miercuri, la ora 3.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20-25 de litri/metrul pătrat şi, punctiform, 50 – 60 l/mp.

Specialiștii au mai precizat că „astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi (25 iulie) şi în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (25/26 iulie).”

„În cursul zilei de marţi, 25 iulie, în sudul şi estul Munteniei, în vestul Dobrogei, în sudul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 35 de grade Celsius.”, mai arată reprezentanții ANM.

R.D.