3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:36
No menu items!

Noi emoții pentru Becali. Decizia finală în dosarul „Valiza”, luată de aceiași judecători care l-au condamnat

spot_img
Noi emoții pentru Becali
foto: cugetliber.ro

Personaj controversat, patron de club de fotbal şi, mai nou, deţinut al Penitenciarului Rahova, George Becali nu scapă de emoţiile unei noi condamnări. Deşi până acum a primit două sentinţe, una dintre ele trimiţându-l după gratii pentru următorii trei ani, omul de afaceri are din nou emoţii în așteptarea unei noi decizii în celebrul dosar  “Valiza”.

„Valiza” este următorul dosar în care deputatul Becali ar putea primi o nouă condamnare. Deschis din anul 2008, de procurorii anticorupţie , „Valiza” este dosarul în care George Becali este acuzat de dare de mită. Potrivit DNA, el ar fi încercat să-i „stimuleze” cu 1,7 milioane de euro pe fotbaliştii de la Universitatea Cluj pentru ca aceştia să câştige un meci cu CFR Cluj, meci de care depindea atunci (în mai 2008) câștigarea tilului de campioană a României la fotbal. Dosarul a fost înaintat, în ianuarie 2009, la Curtea de Apel Cluj,  iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a fost declinat unui complet al Curții Supreme, întrucât Gigi Becali era pe atunci europarlamentar.

Pe 17 aprilie 2012, magistraţii Curţii Supreme l-au achitat pe finanţatorul Stelei. Decizia a fost luată cu 2 voturi pentru şi unul împotrivă .

Dosarul se află acum  în faza recursului şi va fi judecat de completul de 5 magistraţi al Curții Supreme.  Şi ca similitudinile să continue, judecătorii completului în cazul „Valiza”  sunt  aceiaşi care au decis că afaceristul din Pipera va sta următorii trei ani după gratii.

Livia Stanciu,  Francisca Maria Vasile, Săndel Lucian Macavei, Ionuţ Mihai Matei şi Rodica Cosma  sunt cei care vor hotărî, din nou, soarta lui Gigi Becali. Omul de afaceri va  ajunge din nou în faţa celor cinci magistrați care l-au trimis după gratii, luni, 27 mai. Atunci, va fi judecat al doilea termen  al recursului formulat de procurorii anticorupţie la decizia de achitare dată în aprilie 2012.

Livia Stanciu, preşedinta Curții Supreme, cea care a condus completul ce a decis condamnarea lui Becali, va fi şi în fruntea completului ce va decide în cazul „Valiza”.

Condamnări celebre decise de Livia Stanciu 

Preşedintă a Curții Supreme din 2010, Livia Stanciu a făcut parte din completul care l-a condamnat, în unanimitate, pe Adrian Năstase. Fostul premier nu este însă singurul nume sonor a cărui soartă a fost decisă de preşedinta Curţii Supreme. Pe „lista” acesteia se regăsesc și fostul senator Cătălin Voicu (condamnat pe 22 aprilie 2012 la 7 ani de închisoare), fostul ministru Decebal Traian Remeş (condamnat pe 14 februarie 2012 la 3 ani de închisoare), fostul ministru Ioan Avram Mureşan (condamnat pe 14 februarie 2012, la 3 ani de închisoare), omul de afaceri Gigi Becali (condamnat pe 20 mai 2012, la 3 ani de închisoare).

Cine este judecătorul Ionuț Mihai Matei

Promovat la Curtea Supremă în noiembrie 2007, judecătorul Ionuț Matei a condus completul de judecată care l-a condamnat pe Adrian Năstase. În  2008, Ionuţ Mihai Matei a făcut parte din completul care a redus pedeapsa lui Ion Balint, zis „Nuţu Cămătaru”, de la nouă ani la doi ani de închisoare.

Livia Stanciu,  Francisca Maria Vasile, Săndel Lucian Macavei, Ionuţ Mihai Matei şi Rodica Cosma  (cei care pe 27 mai vor judeca dosarul „Valiza”) au decis pe 20 mai că deputatul Gigi Becali îşi va petrece următorii trei ani în spatele gratiilor.

Cei cinci judecători al Curţii Supreme l-au condamnat pe afacerist la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi calificată. Condamnat anterior la trei ani ani cu suspendare în dosarul sechestrării hoţilor de maşini, magistraţii au revocat suspendarea acestei pedepse şi au contopit-o cu pedeapsa de doi ani pentru fapta din dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale.

Gabriela Ghitcuță