-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:34
No menu items!

Noi condiţii pentru românii care vor să intre în Bulgaria, de la 1 septembrie

spot_img

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, luni, că autorităţile de la Sofia au revizuit condiţiile de intrare în Bulgaria, în contextul pandemiei de COVID-19, iar noile măsuri se aplică începând cu data de 1 septembrie.

Conform noilor prevederi, cetățenii români care sosesc din România (menținută în zona verde) pot intra în Republica Bulgaria sub condiția prezentării, pe lângă documentele de călătorie, a unuia dintre următoarele documente:

-un certificat digital european COVID-19 care atestă vaccinarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19;

-un certificat digital european COVID-19 care atestă vindecarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19;

-un certificat digital european COVID-19 care atestă testarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19.

Printre categoriile de persoane exceptate de la cerinţa prezentării de documente COVID-19 se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat, precum şi copiii cu vârsta de până la 12 ani.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: 0035929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

                                                                                                                   Adina Silav