1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:23
No menu items!

Noi arestări în dosarul de corupție „Mafia silicoanelor”

spot_img

spitalul-de-chirurgie-plastica-reparatorie-si-arsuri

Curtea de Apel București a admis contestatia procurorilor si a decis arestarea a încă 5 medici implicati în dosarul de corupție „Mafia Silicoanelor”. Astfel, numărul celor anchetați în prezent se ridică la 17, din totalul de 26 de medici din Spitalul de Arși.

Din motivarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, care a decis, zilele trecute, arestarea preventivă a managerului spitalului, Vitalie Stan, şi a celor doi medici din subordinea acestuia, Nicolae Antohi şi Cristina Isac, reiese că măsura arestării era necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică. Cei trei au fost acuzaţi că făceau operaţii estetice sub diagnostice false, pe care apoi le decontau la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prejudiciul fiind de peste 100.000 de euro. Magistratul mai notează că multă vreme, autoritățile au tolerat şpaga pe care o primesc unele cadre medicale, din cauza salariilor scăzute din sistemul sanitar, în raport cu efortul depus de medici în formarea profesională. Dar miile de euro cerute de medicii de la Spitalul de Arși, activitatea lor ilegală „se plasează în contextul generalizării fenomenului corupţiei la nivelul societăţii româneşti, mediul medical fiind unul dintre cele în mod deosebit afectate de acest fenomen“. Mai ales, susține judecătorul, că medicii acuzați nu se aflau deloc într-o situație financiară delicată, dimpotrivă. Anchetatorii au confiscat, la percheziții, peste 700.000 de euro, bani găsiți la unii medici acasă. alte 6 cadre medicale sunt cercetate sub control judiciar, magistratul spunând despre ei că par să fi dezvoltat o adevărată rutină în a lua șpagă de la pacienți, dar rolul lor era unul secundar.

Potrivit interceptărilor de la dosar, managerul Spitalului de Arşi, Vitalie Stan, cerea între 2.000 şi 2.700 de euro pentru un implant mamar.
Dr. Stan Vitalie: Alo!
Pacient: Bună ziua, domnul dr. Stan?
Dr. Stan Vitalie: Da. Bună ziua! Eu sunt.
Pacient: Vreau, vin şi eu cu o întrebare. Vreau să fac cadou unei prietene un implant mamar şi apoi cam ce preţuri ar putea fi?
Dr. Stan Vitalie: Preţul minim este de 2.000 şi poate urca până la 2.700 în funcţie de tipul operaţiei, tipul implantului, tipul de aport şi aşa mai departe, deci între 2.000 şi 2.700.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu a dispus controale la alte 70 de spitale din țară, pentru verificarea decontărilor trimise la Casa Națională.
S.M.