1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:36
No menu items!

Noapte albă pentru piloții MAI. Trei oameni, salvați în doar câteva ore

spot_img

La cererea Departamentului pentru Situații de Urgență, viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel OPREA, ministrul afacerilor interne, a aprobat trei misiuni aero-medicale cu avionul SMURD Piper Cheyenne şi un elicopter din dotarea Inspectoratului General de Aviație

elicopter-smurd

Un bărbat cu arsuri și două tinere cu traumatisme multiple au fost aduse de urgență de la Craiova la București, în noaptea de marți spre miercuri, după ce, la cererea Departamentului pentru Situații de Urgență, viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, a aprobat desfășurarea a trei misiuni aero-medicale cu avionul SMURD Piper Cheyenne şi un elicopter din dotarea Inspectoratului General de Aviație.

Aeronava SMURD a efectuat în interval de câteva ore două zboruri pe timp de noapte pentru a transporta de la Craiova la spitale din București două persoane aflate în stare critică.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), avionul a decolat de la București, marți seara, pentru a prelua de la Craiova, un bărbat care s-a autoincendiat, având arsuri pe mai mult de 40% din suprafața corpului. La întoarcerea la București, în jurul orei 23.45, aeronava a fost solicitată de medicii din Craiova pentru a prelua o adolescentă care a suferit mai multe traumatisme în urma unui accident rutier.

Simultan, un elicopter medicalizat de tip EC-135 a decolat de la Craiova spre București pentru a aduce o tânără care a suferit mai multe traumatisme la membrele inferioare.

Cele trei misiuni desfășurate în noaptea trecută s-au desfășurat în bune condiții, persoanele rănite find transportate la unitățile medicale din București.

Reprezentanții MAI precizează că piloții Inspectoratului General de Aviație al ministerului sunt pregătiți permanent, zi sau noapte, să execute misiuni aero-medicale prin care să se asigure intervenția medicală de urgență și transportul pacienților aflaţi în stare gravă.

Săptămâna trecută, cu aprobarea viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministru al afacerilor interne, Gabriel Oprea, piloții Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne au efectuat misiuni de transport a peste 90 de pacienți aflați în stare critică către unități medicale specializate.

R.D.