0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 4:57
No menu items!

Niță mai dă un termen ”final” pentru privatizarea Oltchim: 6 iunie

spot_img

 Ministrul Economiei are de gestionat o situație economică proastă a societății și protestele angajaților

Constantin Nita_SZ

Termenul pentru depunerea ofertelor de preluare a Oltchim este 6 iunie, a anunțat marți Constantin Niță, ministrul Economiei.

”La Oltchim, până pe data de 6 iunie, cei care sunt interesați să investească în această companie sunt invitați să o facă. Să cumpere caietul de sarcini și să participe la licitația organizată de administratorul judiciar. Este vorba de societatea care va prelua toate activele care nu sunt grevate de datorii și prețul încasat va merge către plata creanțelor pe care Oltchim le are la ora actuală”, a spus Niță.

Acesta susține că viitorul cumpărător trebuie să o mențină compania și să o dezvolte. Statul este în negocieri cu Petrom pentru preluarea Arpechim – principalul furnizor de materie primă pentru Oltchim.

”Dacă investitorii sunt interesați să lucreze integrat, atunci statul va prelua rafinăria și o va da la pachet cu Oltchim. De altfel, sunt investitori care și-au exprimat intenția de a participa la licitație condiționat de vânzarea la pachet cu Arpechim. Și atunci noi avem datoria să pregătim acest proces”, a mai declarat Niță.

Oltchim este cel mai mare angajator din județul Vâlcea și se află în insolvență din ianuarie 2013. Statul încearcă de la începutul anului să vândă activele viabile din Oltchim SA.

S.Z.