3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 3:55
No menu items!

Niță: Aproape o treime din investitorii în Nuclearelectrica sunt din SUA

spot_img

Niță: Aproape o treime din investitorii în Nuclearelectrica sunt din SUA

Compania de stat Nuclearelectrica a vândut 10% din acțiuni prin oferta inițială la BVB, iar 29% din investitorii care au cumpărat acțiuni sunt din SUA, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță. Oficialul a mai spus că oferta publică a fost un succes.

„Oferta a fost încheiată cu succes (…) Pe această cale, sunt nevoit să mulţumesc tuturor care s-au implicat în acest proces.(…) Este al doilea succes după Transgaz, asta înseamnă că există interes pentru companiile energetice româneşti”, a declarat luni ministrul delegat pentru Energie.

Nuclearelectrica a atras 312,4 milioane de lei (69,8 milioane de euro) printr-o majorare de capital în care a emis acţiuni reprezentând 11,077% din capitalul social. Prin oferta derulată la bursă, valoarea ofertei era cuprinsă între 281,8 milioane de lei şi 379,4 milioane de lei, în funcţie de preţurile la care puteau fi cumpărate titlurile, respectiv între 11,2 lei şi 15 lei.

În cadrul ofertei, investitorii instituţionali şi investitorii mari de retail au cumpărat acţiunile la preţul de 11,2 lei, preţul minim din ofertă, iar micii investitori de retail la preţuri de 10,304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) şi 10,864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei).

Listările la bursă ale acestor companii, precum şi ale altora, tot controlate de stat, au fost asumate de Guvern faţă de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

În acest an, statul a scos pe piaţa de capital compania Transgaz Mediaş (TGN), printr-o oferă publică secundară, şi a listat Nuclearelectrica prin ofertă publică iniţială. Până la sfârşitul anului va fi listat la bursă, prin ofertă publică iniţială, şi producătorul de gaze Romgaz Mediaş.

Listările la bursă ale unor pachete minoritare de acţiuni ale statului la companii energetice au fost amânate de mai multe ori în ultimii ani.

Cosmina Croitoru