-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:55
No menu items!

Ninsori și frig în România. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

spot_img

Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea simțitor în România.

Săptămâna 21.11.2022 – 28.11.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în nord-est, dar și mai ridicate în regiunile vestice și centrale, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 28.11.2022 – 05.12.2022

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de mediile climatologice ale săptămânii.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile centrale și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 05.12.2022 – 12.12.2022

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo pe regiuni

Prognoza meteo în Banat

Valorile termice diurne vor fi în scădere în prima săptămână din interval, de la medii regionale în jurul a 16 grade, până spre 7…8 grade – valori apropiate de normele perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 11 grade. Valorile nocturne vor avea variații în primele zile din interval, cu medii ce vor avea tendința de creștere de la 4 grade, spre 8 grade, dar după data de 18 noiembrie, media minimelor se va menține la 3…4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 17-21 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.

Prognoza meteo în Crișana

Temperaturile maxime vor fi în scădere în prima jumătate a intervalului, de la medii în jurul a 15 grade, până spre 7…8 grade – valori normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. În a doua săptămână din interval, temperaturile diurne vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 11 grade. Valorile medii nocturne vor avea tendința de creștere de la 3…4 grade, spre 7 grade, dar după data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere și va oscila ușor între 2 și 4 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în intervalul 17-21 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.

Prognoza meteo în Transilvania

În prima săptămână din interval, valorile termice diurne vor avea tendința de scădere de la medii de 11…12 grade, spre medii de 4…5 grade – valori apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii de 8…9 grade. Temperaturile minime vor avea variații în primele zile din interval, cu medii ce vor crește de la -1 grad spre 5 grade, dar după data de 17 noiembrie media minimelor va oscila în jurul a 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.

Prognoza meteo în Maramureș

Valorile termice diurne vor fi în scădere până în data de 18 noiembrie, de la medii de 11…12 grade, spre medii de 5…6 grade – valori apropiate de normele perioadei. Ulterior, temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 9 grade. Valorile nocturne vor avea variații în primele zile din interval, cu medii ce vor avea tendința de creștere de la 0 grade, spre 4…5 grade, dar după data de 18 noiembrie, media minimelor se va menține în jurul a 1 grad. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată îndeosebi în intervalul 17-22 noiembrie și după data de 25 noiembrie.

Prognoza meteo în Moldova

La începutul intervalului, valorile diurne vor crește ușor, de la medii de 9 grade, spre 12 grade. Începând cu data de 16 noiembrie, vremea se va răci semnificativ, iar la finalul primei săptămâni, mediile maximelor vor ajunge la 1 grad. Ulterior, valorile termice diurne vor crește din nou spre medii de 6…7 grade, normale pentru această perioadă din an. Valorile nocturne vor avea ușoare variații în primele zile din interval, cu medii în jurul a 3 grade. După data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere până la mijlocul intervalului spre -4…-3 grade, apoi va crește ușor până la 1…2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie și după 26 noiembrie.

Prognoza meteo în Dobrogea

În primele zile ale intervalului, valorile diurne vor crește ușor, de la medii de 12 grade, spre 15 grade. Din data de 16 noiembrie, vremea se va răci semnificativ, iar spre finalul primei săptămâni, mediile maximelor vor ajunge la 5 grade. Ulterior, temperaturile maxime vor crește din nou spre medii de 10…11 grade – apropiate de normele perioadei. Valorile nocturne vor avea ușoare variații în primele zile din interval, cu medii în jurul a 7 grade. După data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere până la mijlocul intervalului spre 3…4 grade, apoi va crește ușor până la 5…6 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie.

Prognoza meteo în Muntenia

În primele zile ale intervalului, valorile diurne vor crește ușor, de la medii de 12 grade, spre 15 grade. Din data de 16 noiembrie, vremea se va răci semnificativ, iar spre finalul primei săptămâni, mediile maximelor vor ajunge la 5…6 grade. Ulterior, temperaturile maxime vor crește din nou spre medii de 10…11 grade – valori apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative pe tot parcursul intervalului, iar mediile acestora vor oscila în general între 1 și 3 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie.

Prognoza meteo în Oltenia

În primele zile ale intervalului, temperaturile maxime vor avea ușoare variații în jurul a 13 grade. Din data de 16 noiembrie, vremea se va răci, iar la finalul primei săptămâni, mediile maximelor vor ajunge la 6 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește din nou spre medii de 9…10 grade – apropiate de normele perioadei. Valorile din timpul nopților nu vor avea variații semnificative pe tot parcursul intervalului, iar mediile acestora vor oscila în general între 1 și 3 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie.

Prognoza meteo la munte

Temperaturile maxime vor fi în scădere în prima jumătate a intervalului, de la medii de 9…10 grade, până spre 0 grade – valori apropiate de normele pentru a doua decadă a lunii noiembrie. În a doua săptămână din interval, temperaturile diurne vor avea tendința de creștere ușoară până spre medii în jurul a 4 grade. Valorile nocturne vor avea ușoare variații în primele zile din interval, cu medii în jurul a 1 grad. După data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere, iar până la sfârșitul intervalului de anticipație va oscila în jurul a -2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.

                                                                                                                Adina Silav