-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:30
No menu items!

Nicușor Constantinescu vrea în America până la toamnă / VIDEO

spot_img

Președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța cere Tribunalului București să-i permită să rămână în SUA până la 1 octombrie, când îi expiră viza acordată de autoritățile americane

Nicusor Constantinescu_SZ

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cere Tribunalului Bucureşti să-i prelungească şederea în SUA până la 1 octombrie, solicitarea urmând să fie judecată de instanţă săptămâna viitoare, pe 23 iulie.

Cererea a fost transmisă instanţei miercuri, prin fax, de către avocaţii lui Nicușor Constantinescu, iar joi, Tribunalul Bucureşti a stabilit că aceasta va fi luată în discuţie de un judecător de drepturi şi libertăţi în 23 iulie.

Într-un alt dosar, Curtea de Apel Bucureşti va judeca pe 18 iulie contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în cazul unei decizii a Tribunalului de ridicare a controlului judiciar impus preşedintelui CJ Constanţa, într-unul din dosarele în care este acuzat de fapte de corupţie.

În acest caz, Tribunalul Bucureşti a respins, pe 10 iunie, cererea DNA de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, iar judecarea cauzei a fost de mai multe ori amânată, după ce instanţa a solicitat ca actele medicale privind starea de sănătate a lui Nicuşor Constantinescu să fie prezentate în original.

Pe de altă parte, pe 15 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia lui Nicuşor Constantinescu faţă de arestarea preventivă dispusă de Tribunalul Capitalei, decizia fiind definitivă. Instanţa a respins astfel înlocuirea controlului judiciar, dispus iniţial în cazul lui Constantinescu, cu arestul preventiv. Judecătorii au mai stabilit că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, aflat în SUA, a stat în mod legal în afara ţării între 18 iunie şi 1 iulie.

În aceste condiţii, mandatul european de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu a rămas fără obiect.

După judecarea contestaţiei, avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au declarat că viza prin care acesta mai poate rămâne pe teritoriul SUA va expira la începutul lunii octombrie.

Pe de altă parte, joi, pe Internet, au fost publicate imagini în care președintele CJ, Nicușor Constantinescu, este surprins pe terasa unui restaurant din New York, fumând relaxat o țigară. Apropiații lui Nicușor Constantinescu au confirmat identitatea acestuia, dar au susținut că șeful CJ Constanța se află la New York pentru a urma ședințe de radioterapie.

http://www.youtube.com/watch?v=Vv-4SiYDs3o

R.D.