-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:28
No menu items!

Nicușor Dan, la ședința PNL: „Am venit să reafirm colaborarea cu ei”. Ce spune despre problema apei calde și prioritățile la Primăria Capitalei

spot_img

Nicușor Dan participă, miercuri, la ședința conducerii PNL. Acesta a fost invitat după ce a câștigat Primăria Capitalei. El a primit și o invitație de a se înscrie în PNL, invitație pe care nu a refuzat-o.

„Am fost invitat la ședința de conducere a PNL și am venit cu plăcere. E un partid care m-a susținut puternic în alegerile locale. Am venit să reafirm colaborarea mea cu ei”, a declarat Nicușor Dan.

Dan a vorbit în fața jurnaliștilor și despre scandalurile de la Sector 1 și Sector 5, spunând că e clar că au fost nereguli și ele trebuie investigate.

„E clar că au fost nereguli. Și pentru mine au fost trei secții în care am avut zero voturi și voturile pe care presupun că le-am avut au fost trecute către alți candidați. E clar că au fost nereguli și ele trebuie investigate. (…) Este atipic față de campaniile anterioare să existe atâtea suspiciuni și contestații. Las părțile să se implice și să se exprime”, a spus Nicușor Dan.

Despre problema apei calde în Capitală: 

Noul primar al Capitalei nu a putut să spună nimic legat de cum va rezolva problema apei calde din București, subiect pentru care fosta administrație a fost acuzată în campania electorală de susținătorii actualului primar.

Întrebat, la sosirea la sediul PNL, când va rezolva problema lipsei apei calde din apartamentele multor bucureșteni, Nicușor Dan a răspuns:

  • „Ce pot sa spune este ca…bun, o sa dau aceasta declaratie cand o sa am situatia din Termoenergetica, atunci o sa aveti situatia pe termen scurt si mediu”

Primarul general ales, Nicuşor Dan, s-a întâlnit ieri cu administratorul special al ELCEN, Claudiu Creţu, şi că sistemul de termoficare din Bucureşti e într-o situaţie „foarte dificilă”.

„M-am întâlnit azi cu Claudiu Creţu, administratorul special al ELCEN, unul dintre specialiştii sistemului de termoficare al Capitalei. Am vrut să văd concret cum s-a lucrat în ultimii ani de zile în domeniul termoficării şi m-am convins din nou că sistemul de termoficare din Bucureşti e într-o situaţie foarte dificilă. E important de aceea să punem împreună, cât mai repede, cele mai bune idei şi soluţii pentru rezolvarea problemelor de sistem, dar şi a urgenţelor privind apa caldă şi căldura. E un proces greu şi nu trebuie să pierdem timpul, ci să venim cu soluţii”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Conform programului electoral al lui Nicuşor Dan, obiectivele principale în ce priveşte sistemul de termoficare sunt:

– accesarea fondurilor europene pentru modernizarea sistemului de termoficare;

– înlocuirea a 300 km de conductă din reţeaua principală, cu alocări financiare prioritare;

– automatizarea completă a punctelor termice;

– continuarea, în paralel cu modernizarea reţelei de termoficare, a investiţiilor pentru eficientizarea energetică a clădirilor private şi publice;

– atragerea de noi clienţi în sistem (noile cartiere rezidenţiale, consumatori industriali, centre comerciale);

– reeşalonarea datoriilor sistemului de termoficare pe baza unei negocieri.

„Sistemul de termoficare este vechi şi ineficient, iar pierderile din reţeaua de termoficare au atins valori record: 1 milion de gigacalorii pe an pe magistrale şi 430.000 de gigacalorii pe an pe reţelele secundare. Se adaugă la pierderile de energie şi pierderile de apă, care sunt echivalentul unui bazin de înot pe oră. Rezolvarea integrală a problemei sistemului de termoficare depăşeşte durata unui mandat de patru ani, dar într-un mandat se pot face lucruri importante pentru a avea sistem de termoficare modern, eficient”, reiese din programul postat pe pagina noulbucureşti.ro.

Despre prioritățile la Primăria Capitalei: 

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat miercuri că „prima problemă” pe care trebuie să o rezolve, la preluarea mandatului, este situația bugetară.

„Prima problema este situatia bugetara, sa vedem cum putem sa o echilibram, pare ca este destul de dificil. Azi avem o intalnire la Ministerul Finantelor si o sa avem si la Ministerul Transporturilor”, a spus Nicușor Dan.