-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:05
No menu items!

Nicușor Constantinescu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

spot_img

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Constanța, la cinci ani de închisoare cu executare, într-unul dintre cele trei dosare ale sale.

Sentința este definitivă și executorie și mărește pedeapsa dată, în toamna anului trecut, de Tribunalul Constanța, de trei ani și șase luni de închisoare.

Nicușor Constantinescu a fost condamnat pentru abuz în serviciu în formă continuată în dosarul privind Centrul Militar Județean Constanța, pentru refuzul de a finanța activitatea acestuia în perioada 2009 — 2013, respectiv asigurarea telecomunicațiilor și a pazei.

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța a mai fost condamnat, luni, de Tribunalul București, la 6 ani închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curții de Conturi și nu a respectat dispozițiile legale privind prelungirea unor certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale eoliene. Această decizie nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Andrei Tudor