-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:26
No menu items!

Nicușor Constantinescu – încă un mandat de arestare

spot_img

Decizia luată joi de Tribunalul Constanța nu este definitivă

Nicusor Constantinescu_SZ

Tribunalul Constanţa a decis, joi, arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, aflat la tratament în SUA, într-un dosar în care este acuzat nu a asigurat finanţarea Centrului Militar din Constanţa, cauză instrumentată de DNA – Serviciul Teritorial Constanța.

Decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa a fost luată joi de Tribunalul Constanţa şi nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Măsura a fost luată la solicitarea procurorilor DNA, iar instanţa a judecat această cerere marţi, atunci rămânând în pronunţare.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Constanţa. (…)Dispune arestarea preventiva a inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel pe o perioada de 30 de zile de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive. (…)Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel. (…)Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se precizează în decizia Tribunalului Constanţa.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, aflat în continuare în SUA, arăta, într-un comunicat transmis în urmă cu o săptămână, că a informat mai multe instituţii, între care Ambasada SUA şi Departamentul de Stat al SUA, despre „deciziile abuzive” luate împotriva sa.

După emiterea mandatului de arestare preventivă, Constantinescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. El a cerut în instanţă anularea deciziei de arestare preventivă luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, aceasta cerere urmând să se judece pe 12 septembrie la Tribunalul Bucureşti.

Deși este urmărit internațional în baza primului mandat de arestare emis pe numele său, potrivit procedurii penale, atunci când formulează cererea de extrădare din SUA a lui Nicușor Constantinescu, anchetatorii români trebuie să atașeze câte un mandat de arestare pentru fiecare dosar în care acesta este anchetat ori judecat. În caz contrar, după predarea lui Constantinescu către autoritățile române, acestea din urmă nu-l pot ancheta ori judeca pe fostul președinte al CJ Constanța pentru alte fapte decât pentru cele în cazul cărora s-a cerut arestarea.

S.R.