-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:06
No menu items!

Nicușor Constantinescu, arestat pentru 30 de zile

spot_img

Președintele CJ Constanța este așteptat să se predea, după ce ordonanța de reținere a expirat și a părăsit liber tribunalul

Nicusor Constantinescu_SZ

Judecătorii Tribunalului Constanța l-au arestat pentru 30 de zile pe Nicușor Constantinescu. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Constanța.

Ordonanța de reținere expirase înainte de pronunțarea deciziei, astfel că președintele Consiliului Județean Constanța a părăsit sediul tribunalului. El urmează să se predea IPJ Constanța pentru a fi încarcerat.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, este acuzat de procurori de constituirea unui grup infracțional organizat, de trei fapte de abuz în serviciu, zece de conflict de interese, dar și două de corupere a alegătorilor. Concret, Nicușor Constantinescu este acuzat că a oferit 15.000 de lei Comunității Rușilor Lipoveni din Ghindărești, dar și 22.000 de lei veteranilor de război, astfel încât aceștia să voteze cu Partidul Social Democrat.

DNA susține că Nicușor Constantinescu a făcut plăți de zeci de milioane de lei către asociații și fundații, din fondurile Consiliului Județean Constanța, iar o parte din bani au fost redirecționați către firme controlate de el sau apropiați de-ai săi.

Andrei Tudor