5.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 14:07
No menu items!

Nicolae Timofti, în vizită oficială la București

spot_img

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, efectuează marți și miercuri o vizită oficială la București.

Potrivit unui comunicat al președinției de la Chișinău, Nicolae Timofti va avea cu acest prilej întrevederi cu președintele României, Klaus Iohannis, cu premierul Dacian Cioloș, cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum și cu alte oficialități de la București.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate subiecte privind relațiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, precum și colaborarea în plan economic, politic și social dintre cele două state.

De asemenea, președintele Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincțiile oferite anterior președintelui Klaus Iohannis, secretarului de stat Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, și actorului Florin Piersic.

Până în prezent, Nicolae Timofti şi Klaus Iohannis au avut două întâlniri oficiale, una la Chișinău și alta la Suceava, în România.