1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:11
No menu items!

Nicolae Ciucă și-a dat demisia. Și-a strâns icoanele și medaliile din birou și s-a dus la Cotroceni

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă și-a depus mandatul, luni, și a anunțat o ședință a coaliției de guvernare pentru ora 17, după ce se întoarce de la Palatul Cotroceni. Urmează și ședințe separate în partidele aflate în coaliție, pentru desemnarea listelor finale cu propunerile de miniștri, iar în cursul zilei de marți, consultări la Palatul Cotroceni cu toate partidele, în urma cărora președintele Klaus Iohannis va desemna noul premier.

Rotativa guvernamentală a început, luni după-amiază, odată cu demisia premierului liberal Nicolae Ciucă. Conform protocolului încheiat între PNL și PSD, șefia Guvernului va fi preluată de președintele PSD Marcel Ciolacu.

Nicolae Ciucă a explicat, la predarea mandatului, că a așteptat soluționarea conflictului din Educație, pentru a renunța la funcția de premier.

„În cadrul discuțiilor din coaliție, îmi depun mandatul la președintele României și încep procedurile pentru efectuarea rocadei. Vom avea un guvern interimar până când se va finaliza învestirea unui nou Guvern, noi ne-am propus ca până joi să avem guvernul învestit și astfel, să ne putem ocupa în continuare de programele prioritare pentru țară”, a declarat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a anunțat că, după depunerea mandatului, merge la Cotroceni, pentru consultări rapide cu Klaus Iohannis, apoi va reveni la ședința coaliției de guvernare la ora 17, la Palatul Victoria.

Și social-democrații s-au întâlnit, luni după-amiază, la grupul din Parlament, cu Marcel Ciolacu și ceilalți lideri ai partidului.

După finalizarea listelor la fiecare partid, șefii coaliției de guvernare se vor întâlni pentru a stabili titularii noilor mandate și noul program de guvernare. Protocolul schimbat, din cauza modificărilor portofoliilor de miniștri față de acordul încheiat acum un an și jumătate, impune un nou program de guvernare.

Conform Stirilor TVR, generalul Ciucă și-a strâns din biroul de la Palatul Victoria icoanele și drapelele de luptă pe care și le-a adus cu el.

 

Marilena Nedelcu

Foto: Facebook Stirile TVR