-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:14
No menu items!

Nicolae Ciucă insistă: „Pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale”. Ce spune despre creșterea cu 15 %

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, referitor la faptul că reprezentanţii Comisiei Europene au precizat că pensiile militare trebuie incluse în reforma pensiilor speciale, cuprinspă în PNRR, că „în raportul Băncii Mondiale scrie clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci pensii de serviciu”.

Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate„, a adăugat prim-ministrul. 

Ciucă a mai spus că legat de faptul că România trebuie să se încadreze în procentul de 9,4% din PIB, la capitolul pensii, că în discuţiile pe care le-a avut la Bruxelles cu oficialii europeni, inclusiv cu preşedinta CE Ursula von der Leyen a fost menţionat că „acel procent de 9,4% din PIB să poată fi înlocuit cu un indicator de disciplină financiară prevăzut în PNRR”.

„Când am realizat conferinţa de presă în timpul vizitei efectuate la Bruxelles şi în urma întâlnirilor cu oficialii europeni, inclusiv cu preşedinta Comisia Europeană, am prezentat că unul dintre subiectele discutate a fost acela ca acest plafon  de 9,4% din PIB pentru pensii să poată să fie înlocuit cu un alt indicator, un indicator de disciplină financiară care practic este prevăzut în PNRR, fiind vorba despre jalonul care ne obligă să realizăm reforma pensiilor şi, totodată, discutăm şi de alt jalon care ne obligă să realizăm şi reforma salarizării. Ca atare, despre asta este vorba legat de acel procent de 9,4%”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat, vineri la vizitarea Punctului de trecere a frontierei cu Ucraina – Pod peste Tisa, despre faptul că cei de la Comisia Europeană susţin că trebuie incluse pensiile militare în reforma pensiilor speciale şi faptul că Guvernul nu a cerut oficial înlocuirea plafonului de pensii de 9,4% din PIB.

„În ceea ce priveşte pensiile militare, am discutat şi acest subiect inclusiv cu reprezentanţii Comisiei care au fost într-o vizită tehnică la Bucureşti, săptămâna trecută sau în urmă cu două săptămâni şi am discutat pe marginea raportului pe care l-a prezentat Banca Mondială, raport în cuprinsul căruia este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci intră la capitolul pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate„, a adăugat Ciucă. 

„La nivelul nostru continuăm să susţinem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate şi continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europeană să ajungem foarte clar la înţelegere, în conformitate cu principiile pe care le respectă şi celelalte state din UE vis-a-vis de pensiile militare conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu”, a mai spus prim-ministrul.

Revizuirea pensiilor speciale – „care includ pensiile militare” – este o etapă pe care România trebuie să o parcurgă la sfârşitul acestui an, de îndeplinirea ei depinzând delocarea celei de-a treia cereri de plată din cadrul PNRR, afirmă surse din Comisia Europeană, citate de News.ro. Plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii implică adoptarea unei noi legi privind sistemul public de pensii care să înlocuiască actuala lege a pensiilor. Conform surselor citate, în anexa la Decizia Consiliului de punere în aplicare a PNRR al României se precizează că „un obiectiv al noii legislaţii” este menţinerea stabilă pe termen lung (2022-2070) a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (toate sistemele publice de pensii existente) la 9,4% din PIB.

Premierul a adăugat că acea majorare a pensiilor despre care a tot vorbit face parte din anvelopa asigurată printr-un procent de 15% şi a subliniat că nu doreşte o dispută politică a declaraţiile. „Nu cred că va câştiga din acest joc al declaraţiilor nici PNL, nici PSD. Nu suntem la guvernare să găsim soluţii pentru un electorat sau un altul. Suntem la guvernare să găsim soluţii pentru cetăţenii României”, a mai explicat şeful Executivului.

Creşterile de pensii despre care am vorbit şi despre care facem vorbire în continuare intră în acea anvelopă asigurată printr-un procent de 15%. Ştiu că sunt discuţii legate de modalitatea în care se va aplica, dar vreau să fac o precizare cât se poate de clară – nu cred că este un subiect pe care să ne angajăm într-o dispută politică. Aici este nevoie de o soluţie, o soluţie responsabilă legată de modul în care asigurăm oamenilor creşterea venitului astfel încât să compensăm impactul, efectele pe care le cauzează inflaţia şi această soluţie trebuie să fie una legală, una care să fie posibilă, una care să fie sustenabilă. Nu cred că va câştiga din acest joc al declaraţiilor nici PNL, nici PSD. Nu suntem la guvernare să găsim soluţii pentru un electorat sau un altul. Suntem la guvernare să găsim soluţii pentru cetăţenii României. Vorbim despre o situaţie complicată care ne îngrijorează pe fiecare dintre noi, atunci trebuie să ne gândim la tot ceea ce înseamnă coeziunea socială şi la modul în care putem să arătăm mai mult ca oricând că suntem solidari, că suntem într-o unitate la nivel naţional”, a completat Ciucă. 

R. Dan