2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 11:10
No menu items!

Nicolae Ciucă: „Eu, personal, nu voi mai face niciodată o coaliție cu PSD”

spot_img

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat că nu va mai face parte niciodată dintr-o coaliție cu PSD, subliniind că decizia anterioară de a forma o astfel de alianță a fost luată din cauza „momentelor dificile” prin care trecea țara. Acest mesaj privind excluderea unei noi alianțe cu social-democrații a fost transmis printr-un videoclip postat pe Facebook.

„Eu personal nu voi mai face niciodată o coaliţie cu PSD, pentru că am intrat în politică cu sufletul deschis că putem să facem lucruri şi am acordat credit, inclusiv PSD, trecând peste toate cele despre care ne aducem aminte, ce s-a întâmplat şi ce au făcut de-a lungul timpului”, a spus liderul PNL.

„Am pus umărul să facem ce aveam de făcut pentru ţară pentru că erau momente şi încă sunt momente deosebit de dificile Dar atunci când nu mai ţii cont de nimic altceva decât de politicianism şi de îndeplinirea unui obiectiv electoral, pentru mine, PSD, într-o relaţie de colaborare viitoare, nu mai există”, a mai spus Ciucă, fără să spună dacă angajamentul este unul strict personal sau include și partidul pe care-l conduce.

Elena Cristea